Gala Premiilor Destine 2022

Pe 02.04.2023, la Cluj-Napoca, a avut loc mult așteptatul eveniment anual, GALA PREMIILOR DESTINE 2022.

Într-o locație deosebită, dar și obișnuită a ultimilor ani, la Grand Hotel Italia , aprox. 450 de persoane (colaboratori, angajați și lideri ai companiei, parteneri Asigurători și invitați) s-au reunit în cadrul celei de a XVI-a ediții a evenimentului pentru a celebra și premia rezultatele și performanțele anului 2022.

Dl. Romeo BOCĂNESCU, Director General, DESTINE Broker și Președinte al Consiliului de Administrație al Destine Holding, a deschis evenimentul mulțumind asiguratorilor și partenerilor prezenți pentru suportul profesional acordat în ultimul an de activitate.

Cele mai importante momente ale Galei au fost date de recunoașterea și premierea, pe rând, a:

  • performerilor pe fiecare din clasele de asigurări intermediate;
  • celor mai bune Reprezentanțe Destine Broker la nivel național;
  • celor mai buni colaboratori Destine pe fiecare din treptele de carieră III – X;
  • celor mai bun dintre cei buni,…..Brokerul Anului 2022.

Pentru înmânarea premiilor, treptat, parteneri Asigurători sau invitați au urcat pe scenă, participând activ la decernarea diplomelor și trofeelor oferite câștigătorilor.

HAI să vedem și câștigătorii…

La categoria colaboratorii performeri la intermedieri pe clasele de asigurări avem următorii câștigători:

  • Clasa A1 – asigurări de accidente – Cristina Ghipu – Tundreci;
  • Clasa A2 – asigurări de sănătate (individual) – Daniela – Irina Popa;
  • Clasa A3 – CASCO – Marian Pițigoi;
  • Clasa A8 – asigurări de incendiu și calamități – Iosif Copăcianu;
  • Clasa A9 – asigurări agricole – Robert – Cătălin Vornicu;
  • Clasa A10 – CMR și ROT – Elena – Luiza Ghioca;
  • Clasa A13 – asigurări de răspundere civilă – Marian Pițigoi;
  • Clasa A15 – asigurări de garanții – Andrei Olaru;
  • Clasa A18 – asigurări Travel – Ovidiu – Gabriel Sandu;
  • Clasa C – asigurări de viață – Daniela – Irina Popa;
  • Încasări NON-RCA – Andrei Olaru;
  • Total încasări – Marian Pițigoi.

La categoria cele mai bune Reprezentanțe Destine la nivel teritorial, topul 5 a fost următorul:

  • Reprezentanța Bacău – locul 5;
  • Reprezentanța Cluj – locul 4;
  • Reprezentanța Suceava – locul 3;
  • Reprezentanța Ploiești – locul 2;
  • Reprezentanța Ialomița – locul 1.

Cea mai așteptată secțiune din cadrul GALEI PREMIILOR DESTINE – 2022, decernarea premiilor aferente treptelor de carieră și Trofeul BROKERUL ANULUI 2022, a fost încărcată de emoție.

Colaboratorii câștigători pe treptele de carieră sunt:

  • Treapta Broker – Ligia – Eugenia Alexiu;
  • Treapta Broker Coordonator – Ioana Mușat;
  • Treapta Broker Senior – Mihaela – Ramona Bodnar;
  • Treapta Broker Principal – Bogdan Alecu;
  • Treapta Broker Zonal 1 – Marius – Valentin Bliduți;
  • Treapta Broker Zonal 2 – Sebastian Zeicu;
  • Treapta Broker Regional 1 – Anghel Papici;
  • Treapta Broker Regional 2 – Mihai – Alexandru Ursuț.

În ceea ce privește Trofeul BROKERUL ANULUI, după o luptă colegială și profesională și mai multe delberări, TROFEUL a fost câștigat de dl. Bogdan Alecu, din Galați – Reprezentanța Destine Brașov 2.

Clasamentul integral în ceea ce privește mult râvnitul trofeu, Brokerul Anului 2022 este:

  • Locul 5 – Marius – Valentin Bliduți;
  • Locul 5 – Lăcrămioara Dascălu;
  • Locul 4 – Sebastian Zeicu;
  • Locul 3 – Anghel Papici;
  • Locul 2 – Mihai – Alexandru Ursuț;
  • Locul 1 – Bogdan Alecu.

Evenimentul s-a încheiat cu o bine meritată cină festivă și petrecere, buna dispoziție, îmbrățișările, dialogul între colegi, parteneri și invitați întrându-și în rol.

Distracția a fost la cote maxime fiind antrenată de nume mari din show-bizz-ul românesc.

destine-party-gala-premiilor-destine-2022