Amiabila pentru accident auto fara victime

Formularul de Constatare amiabila de accident reprezinta o alternativa simplificata la constatarea efectuata de Politie. Permite soferilor sa inregistreze evenimentul rutier pe cale amiabila, fara interventia autoritatilor, atunci cand sunt indeplinite anumite conditii legale. Utilizarea lui contribuie la reducerea timpului necesar pentru deschiderea dosarelor de dauna si la fluidizarea procesului de despagubire in cadrul sistemului de asigurari auto.

Ce este amiabila?

Ce este constatarea amiabila de accident

Formularul de Constatare amiabila de accident este un instrument introdus oficial in Romania incepand cu 1 iulie 2009, conform Ordinului nr. 21/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Scopul este de a simplifica procedurile de despagubire la accidentele rutiere minore, fara interventia Politiei.

Acest formular este disponibil la toate sediile asiguratorilor autorizati. Altfel, se poate solicita brokerului la incheierea asigurarii RCA sau se descarca online. Poate fi folosit indiferent de locul producerii accidentului, daca a avut loc pe teritoriul Romaniei.

Cum se completeaza amiabila

Cum se foloseste formularul de constatare amiabila

Formularul poate fi completat si semnat doar daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

  • In urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, fara victime.
  • Sunt implicate doar doua vehicule.
  • Nu au fost afectate alte bunuri sau terte persoane in afara celor doua vehicule.
  • Exista acordul ambilor conducatori auto, exprimat prin completarea si semnarea formularului.

In situatia in care unul dintre vehicule este stationat sau parcat, formularul poate fi completat si de catre proprietarul sau utilizatorul acestuia.

La ce ajuta completarea formularului amiabila

De ce se completeaza amiabila

Este important de mentionat ca semnarea formularului nu reprezinta o recunoastere a vinovatiei de catre niciunul dintre soferi. Amiabila are doar rolul de a furniza date tehnice si de context relevante pentru deschiderea si solutionarea unui dosar de dauna.
Printre informatiile solicitate se numara:

  • datele personale si ale vehiculelor implicate.
  • circumstantele accidentului.
  • asigurarile RCA.
  • o schita a evenimentului.
  • declaratiile conducatorilor auto.

Dupa completare, fiecare parte pastreaza cate un exemplar al formularului.
Avantajele constatarii amiabile: evitarea deplasarii la Politie, reducerea timpului necesar pentru despagubire si o procedura mai clara si mai eficienta pentru accidentele minore. De asemenea, exista si variante digitale ale formularului (ex: aplicatia „Amiabila”), recunoscute oficial, care permit completarea rapida direct de pe telefon.

Procedura dupa completare

Soferul care solicita despagubiri trebuie sa se adreseze companiei de asigurare RCA a celuilalt conducator auto. Trebuie depus formularul, si se poate la orice reprezentanta. Odata cu acesta, compania de asigurare va elibera documentul de introducere in reparatie a vehiculului.
Conform Ordinului CSA nr. 20/2008, soferul asigurat este obligat sa informeze imediat societatea de asigurari despre producerea accidentului. Este necesar pentru a putea fi deschis dosarul de dauna.

Retineti

Constatarea amiabila de accident nu constituie o recunoastere a vinovatiei, ci o descriere a modului de producere a accidentului in vederea solutionarii mai rapide a cererilor de despagubiri.